joi, 7 ianuarie 2010
Cand un calator apreciaza vinul...
... inseamna ca stie ce semnificatie are degustarea.
Iar degustarea incepe prin pregatirea sticlei, mai exact cu desfacerea capisonului de dop, si extragerea lenta a dopului de pluta pentru a evita ruperea lui si caderea nedorita a unor fragmente pe suprafata vinului. Odata extras, acesta da prima informatie despre vinul din sticla, de multe ori, el fiind vinovat de compromiterea vinului din butelie, deoarece fiind un produs natural poate dezvolta in masa lui mucegai, care compromite vinul, devenind neconsumabil.
Vinul, astfel dezvaluit poate trece in paharul de vin.
In acest moment, meseanul ridica paharul si se lasa sedus de jocul luminii, de nuantele eterice ale lichidului bahic. El miroase discret vinul, fara sa insiste, isi pune apoi paharul pe masa. Acest prim gest tradeaza pioasa dorinta de cunoastere. Apoi vinul este facut sa danseze in pahar, imprimandu-i-se progresiv o miscare rotatorie suficient de intensa si explicita. In acest fel, vinul se aereaza si este favorizata emanarea substantelor raspunzatoare de aroma ori buchetul vinului. Este momentul in care iubitorul de vin inchide ochii si lasa nasul sa se intalneasca a doua oara cu vinul pentru a-i cuprinde deplinatatea parfumului.
De abia acum vine randul gustului. Cu prima mica cantitate de vin, se scalda cerul gurii, papilele gustative responsabile cu toate cele cinci gusturi, prin sorbirea, aerarea, plimbarea vinului inainte si inapoi in cavitatea bine inchisa, el este silit sa-si depene intreaga poveste.
Vinul de calitate consumat cu masura stimuleaza intelectul, amplifica imaginatia, intretine caldura sentimentelor. Cel ce iubeste vinul, gaseste bucurie si placere la fel de mare in degustare ca si in impartasirea de impresii cu cei asemenea.
O memorie gustativa, mirabila pentru necunoscatori, il ajuta sa aprecieze, sa compare, sa defineasca, sa gaseasca cele mai potrivite vorbe pentru a numi licoarea din pahar.
Bautorul de vin se simte in aceste momente profund uman si deplin infratit cu toti semenii sai.
Surse: www.winetaste.ro, Ghidul vinurilor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu