Despre un conac si un calator

Sfarsit de veac XIX in Valahia. Calatorul impovarat de oboseala si grijile zilnice isi cauta odihna si alinare la capatul drumeagului cu ciresi, la adapostul viilor nesfarsite. Poposeste la Conacul dintre Vii. E prima data. Si ii este teama parca. Satul de drumurile singuratice, de nebunia locurilor strabatute se aseaza la masa imbelsugata, plina de gustari care mai de care, stropite parca de lacrimile strugurilor menite sa aduca dulceata vinului pe buzele sale
Casa boiereasca dupa oranduiala romaneasca, instarita, dar cu cumpatare, cu toate acareturile trebuintei pentru gospodarie si pentru placerea oaspetilor. Mobilata dupa moda vremii in lemn si fier brut, cu parfum de istorii vechi, dar cu rafinament cosmopolit.
Peretii bulgariti in alb, covoare tesute pe dusumea, dormitor cu divan si baldachin si toate cele trebuincioase sederii.
Conacul dintre Vii va asteapta in zilele noastre! 
Nu te sfii! Hai sa inchini un pocal cu vin, sa cinstesti o masa regala si in peisajul boem sa dai timpului odihna bine meritata!
Conacul dintre Vii exista azi.
 Este asa cum spune povestea. In targul prahovean al Urlatilor, la 77km de Bucuresti si 17 km de ploiesti. La locul lor sunt drumul cu ciresi, podgoriile, casa boiereasca din alta epoca, mobile, carafele, butoaiele, vinul, scaldatoare, oamenii, viata. La locul lor sunt gazdele, pregatindu-va mancaruri sanatoase, dulceturi si muraturi ce se cer luate acasa. Doar ca apa curge la robinet, sala de “sfat” are dotari de ultima ora … si nu exista flori de plastic!

Te poftim la ospat, Calatorule!